Scandalurile legate de „azilele groazei” continuă. Autoritățile române fac controale pe bandă rulantă pentru a descoperi cât mai multe cămine sociale care-și desfășoară activitatea ilegal ori care-și tratează pacienții urât. Oamenii legii au găsit alt azil, la Baia Mare, unde patru femei ar fi fost supuse unor tratamente rele. Detalii șocante ies la iveală din investigațiile făcute de anchetatori!
Un alt azil al groazei a fost depistat în Baia Mare. Patru femei ar fi fost agresate fizic într-un cămin ilegal. Una dintre ele a reușit să ia legătura cu autoritățile române, cu privire la tratamentele rele la care a fost supusă, relatează Antena 3. După apelul disperat al victimei, s-au efectuat descinderi la fața locului, iar oamenii legii au aflat detalii crunte. Patru femei au fost relocate în centre acreditate și autorizate din Baia Mare. Administratorul, un cetățean italian, nu a putut prezenta niciun fel de document de licență sau acreditare.
(VEZI ȘI: Un nou caz incredibil zguduie România. Un bărbat și-a „închiriat” copilul unei ferme de animale)
De asemenea, în mediul online au apărut diverse informații cu privire la existența acestei fundații, care oferea servicii pentru fete și femei abuzate. Astfel, Comisia mixtă de control de la nivelul județului Maramureș a demarat o acțiune de verificare a acestei asociații. Când au ajuns la fața locului, autoritățile au avut parte de un șoc. Căminul social a fost închis, după ce patronul nu a putut prezenta licența și acreditarea din partea Ministerului Muncii.
„În baza informațiilor apărute în mediul on-line cu privire la existența unei fundații care oferă servicii pentru fete și femei abuzate, Comisia mixtă de control constituită la nivelul județului Maramureș a demarat o acțiune de verificare a acestei fundații.
Toate instituțiile de control de la nivelul județului Maramureș s-au deplasat la locația identificată în vederea clarificării și verificării suspiciunilor referitoare la funcționarea acesteia în condiții de nelegalitate.
Reprezentanții instituțiilor de control au constatat la fața locului că această fundație nu deține licență și acreditare din partea Ministerului Muncii, așa cum prevede legea, și au dispus închiderea activității până la intrarea în legalitate”, a transmis Dan Buca, purtător de cuvânt la Prefectura Maramureş, conform sursei citate mai sus.
Prefectura Maramureș a anunțat că la finalul verificărilor făcute de Comisia mixtă de control, vor fi făcute publice rezultatele controlului și măsurile luate în acest caz.